marți, iulie 01, 2008

...şi alte biserici

Am scris chestia asta acum câteva zile, dar nu am postat-o pentru ca eram ocupat să postez alte tâmpenii.

O delegaţie a „bisericilor ecumenice istorice din Transilvania” aşa cum s-a autointitulat, delegaţie condusă de europarlamentarul Lazslo Tokes, a reclamat România la Comisia Europeană şi Parlamentul European pentru „discriminare a minorităţilor religioase”.
România a fost acuzată la Bruxelles, de către Laszlo Tokes, Istvan Csurz, episcop în exerciţiu al episcopiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului, Mathe Denes, prim curator al Bisericii Unitariene din Transilvania, Kovacs Gyula, vicepreşedintele Comunităţii Baptiste din România, Nicolae Anusca, prim consilier al Arhiepiscopiei majore Greco-Catolice din România. În materialul difuzat oficialilor europeni şi presei se afirmă că „nu s-au înregistrat îmbunătăţiri majore în privinţa respectării libertăţilor religioase în România de la ultima vizită în PE. O altă „nemulţumire” a reclamanţilor ar fi că după 50 de ani de persecuţie instituţionalizată a bisericilor din perioada comunismului, libertatea religioasă este confruntată cu probleme nevralgice.
S-au exprimat şi plângeri şi cu privire la restituirea proprietăţilor bisericilor care deşi a înregistrat unele progrese, păstrează un ritm foarte lent. Greco-catolicul Nicolae Anuşca a susţinut că în cazul Bisericii Greco-Catolice procentul de restituiri este de doar 5 %, faţă de media de 30% în cazul altor culte.
Ceea ce e supărător la acţiunea aceasta, a cărei teme nu trebuie să mire pe nimeni, din moment ce iniţiator este Laszlo Tokes, unul din cele mai josnice personaje existente în viaţa bisericească, este faptul că reia aceleaşi teme răsuflate ale minorităţilor oropsite şi lipsite de drepturi şi de libertăţi religioase. Dar Tokes, săracul, nu are altceva la îndemână şi pedalează pe aceste stereotipii care pentru majoritatea dintre noi constituie subiect de amuzament dar care sunt încă înghiţite de către unii europeni de la Bruxelles, mai ales de cei care nu au şi nu au avut nici o tangenţă cu România. Pe de altă parte este trist cum nişte baptişti şi pentiscostali au tupeul să se catalogheze ca făcând parte din bisericiile ecumenice istorice din Transilvania. Să nu uităm că grosul baptiştilor, penticostalilor, adventiştilor şi alte grozăvii au apărut în România după Revoluţie, tocmai ca efect al libertăţii religioase pe care aceştia nu o observă, deşi se bucură de ea în fiecare zi, chiar şi prin faptul că pot merge liber la Bruxelles să terfelească România.
Nefericită este mai ales alăturarea Bisericii Greco-Catolice la acest demers al ungurilor cu apucături extremiste. Dacă Biserica Greco-Catolică consideră că are unele probleme în privinţa drepturilor, este liberă să se plângă la Bruxelles. Nimeni nu o împiedică şi nu o condamnă pentru asta. E însă dezamăgitor că Biserica Greco-Catolică nu este în stare să-şi apere interesele de una singură. Să ajungi într-atât de jos încât să intri în izmenele ungurilor şi să te simţi bine în ele în timp ce îţi pui ţara şi conaţionalii într-o poziţie neplăcută, alăturându-te unora a căror singur scop declarat este distrugerea statului naţional român, e un moment jenant şi descalificant pentru diriguitorii acestui cult.
Din păcate toate aceste atacuri constante la adresa României, bazate pe argumente false, nu au beneficiat niciodată de o replică pe măsură din partea autorităţilor române, care continuă să aibă cu totul şi cu totul alte preocupări decât interesul naţional.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu