Poze Oradea

No - acum trei săptămâni mi-am luat aparatul foto şi am plecat aşa prin oraş. Am tot tras la poze, mai mult prin centru şi prin jur, că era foarte cald şi vrând nevrând (dar mai mult vrând) am dat de o terasă unde m-am îngropat în spatele câtorva sticle de bere. Intenţia mea era să fac mai multe şi de prin alte zone ale oraşului, dar berea cu soarele nu merg împreună aşa că mi-am băgat picioarele, am ajuns acasă şi m-am culcat.
Am pus pozele aşa de târziu pentru că nici unul din cele 445.342 de browsere pe care le-am instalate nu făcea nici o treabă, nereuşind să încarc decât o poză pe oră, aşa că am lăsat-o baltă. Acum văd că merge totul foarte bine.

Deci poze din Oradea. Click pe imagine...

Village de Luxe

No - bine. Am zis undeva într-un post trecut, că voi scrie despre ce am făcut eu prin Cincu, în cele vreo şase zile cât am stat pe acolo. Aşa că hai să scap şi de treaba asta...
Voi începe prin a zice că prin sate în general nu ai prea multe posibilităţi de a-ţi petrece timpul, dar dacă eşti un om normal şi nu un simandicos greţos ai toate şansele să te distrezi de 100 de ori mai bine ca în oraş.
O posibilitate ar fi stai în casă şi să beleşti ochii la Tv, că de când a apărut DigiTv, poţi vedea la sat cam tot ce vezi şi acasă, poate chiar mai mult.
O altă chestie e discoteca făcută de tinerei, dar eu parcă mă simt destul de nasol să mă duc unde cinci inşi vor să o agaţe pe pitzipoanca satului şi se ascultă toată muzica de care eşti sătul la radio şi la Tv, şi toţi sunt cu 7-8 ani mai tineri ca tine.
Deci cea mai sigură variantă rămâne cîrciuma şi slavă Domnului sunt destule. Acolo poţi să bei cu oamenii adevăraţi - hehe. În Cincu sunt vreo 7 sau 8 cîrciumi şi cu mândrie pot spune că am lăsat bani în fiecare, bineînţeles cu intenţia de a mă face pulbere în fiecare seară. Ceea de de altfel s-a şi întâmplat.
Pe timpul zilei chiar că nu ai alte opţiuni decât a te uita la televizor, asta dacă nu ai chef să iei maşina şi să pleci prin împrejurimi. Ori poţi alege să faci ceea ce face un om de la sat - să munceşti. De obicei muncă fizică. Aşa că decât să frec menta, m-am decis să-l ajut pe vărul meu să schimbe ţigla de pe acoperişul unei case. Vărul meu e un constructor autodidact, căutat prin sat, dar face şi astfel de treburi, dacă plata e decentă.
Astfel că în fiecare dimineaţă, la 6 AM, ne înfiinţam la babă acasă pentru muncă.
O chestie faină la sat, e că pe lângă Ziua Bună, primeşti de la oameni, fie că vrei că nu vrei, de băut. Acum să fim sinceri - se bea pe la sate de se stinge. La orice oră din zi sau din noapte. Aşa că începeam ziua cu vreo două doze de rachiu de casă.
Ce am făcut? Păi am înlocuit toţi căpriorii şubrezi sau putreziţi, am lăţuit, pentru că am schimbat sistemul, de la ţigle duble, la un singur rând. Ţiglele sparte sau stricate le aruncam, iar restul le luam la mână şi le aşezam în altă parte a acoperişului, completând cu alte noi lipsurile. Toate chestiile astea ne-au luat cam patru zile.
Începeam munca în principiu pe la şapte dimineaţa şi terminam pe la nouă seara. Pe la 12 când începea căldura cea mare, ne înfiinţam pe vreo terasa şi chinuiam vreo două beri, până spre ora 3-4, când, din nou la muncă. Am prins şi o zi călduroasă rău de tot, nici un pic de vânt şi nici un nor şi trebuie să spun că lucram pe acoperiş deci bătuţi de soare în cap soto. Ziua aia, de atâta stat în soare am prins o durere de cap şi am tremurat ca o frunză toată seara. Mai mult ca sigur că am prins o insolaţie. Dar a fost ok, pentru că a doua zi când m-am trezit, eram ca nou.
În sfârşit să trec la o chestie de toată coma. Deci veneam într-o seară cu văru-meu pe drum şi ne întâlnim cu nişte băieţi de la fabrica de cherestea care ieşeau de la muncă. Ne-am vorbit să luăm două lăzi de bere şi să le dăm gata în parc pentru că şi aşa e era căldură mare. Adun eu banii de la oamenii şi văru-meu zice că vine şi el cu mine să care şi el o ladă. Ajungem la uşa crâşmei, dăm se deschidem uşa, când în faţa noastră se înfiinţează a lui Popelca care zice:
_ Nu puteţi intra in bar.
_ De ce? E închis? întreabă văru-meu.
_ Nu.
_ Atunci?
_ Păi am renovat atăzi şi am pus scaune noi.
_ Da şi? Bravo ţie. Acum hai că vreau să iau nişte bere.
_ Nu puteţi intra fără sacou şi cravată.
_ Ce face măh?
_ Sacoul şi cravata sunt obligatorii.
_ Cine zice? Şi de ce?
_ Păi vreau să fie un bar de lux.
_ Băh pulă. Unde te crezi măh. La Paris? Aici e Cincu. Ai dat cu var pe pereţi şi ai mai mulţi pureci în carpetă decât toţii câinii din sat, iar pe peretele tau de afară se pişă tot satul. Trebuie să fi nesimţit să nu te fi lovit mirosul, iar tu vrei lux şi vrei să-mi pun cravată? Băi Popelca poate vrei să-ţi fut vreo două de să nu te recunoască mă-ta nici după dantură.
_ Hai mă că poţi lua bere din altă parte. Aici nu intră nimeni fără sacou şi cravată.
_ Bine măh, dar dacă crezi că voi mai lăsa bani în luxul tău vreodată, eu zic să te mai gândeşti.

În fine, luăm lăzile de bere din altă parte, iar după trei zile, treceam prin zonă şi Popelca stătea în uşa barului şi se ruga de trei ţigani negri ciumpalaci cu cizme de cauciuc pline de noroi să intre la el să bea ceva - foarte tare.

O postare de doi lei

Mah - am ajuns ca orice chestie pe care o vad sau care mi se întâmplă şi care iese din cel mai patetic banal si cu 0,1%, să mă gândesc să o transform într-un post pe blog. Dar la urma urmei nu asta e ideea?
Acest post e despre fraţii Micula şi nu e mare lucru. Precedentul e aici
Oricum - stăteam azi (adică ieri că acum e 1.50 noaptea) în Astoria şi sugeam o ţigară, lingeam o cafea şi chinuiam o bere - da! toate trei în acelaşi timp.
Astoria e un de fapt un hotel, dar are la parter o cafenea cu două etaje, căreia am înţeles că îi mai spune şi cafeneaua scriitorilor, pentru că era locul lor pe vremuri.

Complexul Astoria


Oricum în zilele noastre s-a cam dus treaba cu scriitorii. Mie îmi place în Astoria la nebunie, pe motiv că e cel mai liniştit loc din Oradea, e spaţios, curat şi fără fitze şi la orice oră te-ai înfiinţa acolo nu dai de mai mult de 5-6 oameni, într-un loc care ar putea gazdui cu uşurinţă peste 150 - asta pentru că fitzoşii se chinuie să se înghesuie în locurile de mega-fitze de pe centru, unde pot fi văzuţi nu-i aşa, pe terasele mici şi înghesuite, chinuindu-se sa bage o cafea în ceşti cât o coaja de nucă şi prăjindu-se la soare împotriva voinţei lor, crezând că umbrelele micro-dimensionate chiar le oferă umbră. Hahaha - Doamne proşti sunt - cred ca o să bag în viitor un post cu poze să vedeţi cum atârnă ca ciorchinii chinuiţi pe vreo câteva terase de pe centru, în rest ce localurile din alte părţi sunt goale. Deci eu mă sparg de râs de câte ori trec pe centru. Durere mare. Dar e bine aşa că nu am chef să mă deranjeze nici pe viitor toţi cocalarii.
Deci stăteam în partea în care am vedere spre ieşirea din Transilvania General Import-Export, singur cuc şi din când în când mai schimbam canalele pe mega televizorul din aripa cu pricina.
La un moment dat ies fraţii Micula din Transilvania General. Nu ştiu care e unul şi care e altul şi nici nu am chef să mă informez la ora asta. Ideea e că unul e slab şi unul gras şi îi cheamă Ioan Micula şi Viorel Micula.

În fine - primul lucru la care m-am gândit e că nu am aparatul foto la mine că ar fi ieşit nişte poze de paparazzi foarte bune, dar mi-a trecut repede că m-ar fi văzut oricum că i-aş fi fotografiat şi precis şi-ar fi trimis gorilele prezente să mă ia la întrebări de ce îi iau la obiectiv. Unde mai pui că sunt patroni şi peste Astoria. Aşa că mai bine. Şi deci îi măsor din cap până în picioare că erau doar la trei metri de fereastra cafenelei. Cel slab arăta chiar foarte bine, mult mai bine ca în toate pozele pe care le-am văzut. În schimb ăla gras e mare cât o combină, mult mai mare ca în poza de mai jos. Precis s-a îngrăşat mult în ultima vreme - vroia să îşi ţină mâinile pe lângă corp, dar nu reuşea de şunci. Dacă nu face ceva cu greutatea, eu nu îi dau mai mult de cinci ani. Pe bune. Era roşu ca un rac fiert, de mă aşteptam să crape din clipă în clipă.

Fraţii Micula


Cel slab se îndreaptă primul spre maşină, ceva limuzină Volkswagen argintie. Se aşează în spate pentru că bineînţeles are şofer şi o ia din loc. Grasu' se chinuie ceva să intre în maşina lui, tot un Wolkswagen, dar negru. Şoferul se chinuie cu el ceva, până reuşeşte să intre, apoi o taie şi el.

După aia am mai stat vreo douăzeci de minute şi m-am enervat la o emisiune imbecilă de pe Realitatea Tv, că mare dreptate are Mircea Badea când zice că e un post de doi lei. E chiar mai rău. Atât rahat inutil am auzit în douăzeci de minute că nici berea nu mi-a picat bine.

Ziua de astăzi

Astăzi se anunţă una dintre cele mai plictisitoare zi.
De fapt, ziua a început destul de nasol. Nu cred (de fapt sunt sigur) că nu m-am odihnit cum trebuie peste noapte. Mă simt ca şi cum aş fi lucrat 48 de ore non-stop la vreo carieră de piatră ca ocnaşii.
Cel mai bine mi-ar cădea acum un tratament de forţă. Cineva să ma lege de picioare şi de cap şi să tragă în direcţii opuse. Am o senzaţie de parcă după ce am terminat de muncit la ocnă cineva m-ar fi îngrămădit într-o cutie de chibrituri.
Habar nu am ce voi face astăzi - pentru că de fapt nu am nimic de făcut. Cred că voi mai pierde timpul pe la Tv şi pe internet apoi mai târziu am impresia că voi merge să beau o bere, două, trei, aşteptând să se facă seară...noapte
Cam atât.