La Mulţi Ani 2009

Village de Luxe

No - bine. Am zis undeva într-un post trecut, că voi scrie despre ce am făcut eu prin Cincu, în cele vreo şase zile cât am stat pe acolo. Aşa că hai să scap şi de treaba asta...
Voi începe prin a zice că prin sate în general nu ai prea multe posibilităţi de a-ţi petrece timpul, dar dacă eşti un om normal şi nu un simandicos greţos ai toate şansele să te distrezi de 100 de ori mai bine ca în oraş.
O posibilitate ar fi stai în casă şi să beleşti ochii la Tv, că de când a apărut DigiTv, poţi vedea la sat cam tot ce vezi şi acasă, poate chiar mai mult.
O altă chestie e discoteca făcută de tinerei, dar eu parcă mă simt destul de nasol să mă duc unde cinci inşi vor să o agaţe pe pitzipoanca satului şi se ascultă toată muzica de care eşti sătul la radio şi la Tv, şi toţi sunt cu 7-8 ani mai tineri ca tine.
Deci cea mai sigură variantă rămâne cîrciuma şi slavă Domnului sunt destule. Acolo poţi să bei cu oamenii adevăraţi - hehe. În Cincu sunt vreo 7 sau 8 cîrciumi şi cu mândrie pot spune că am lăsat bani în fiecare, bineînţeles cu intenţia de a mă face pulbere în fiecare seară. Ceea de de altfel s-a şi întâmplat.
Pe timpul zilei chiar că nu ai alte opţiuni decât a te uita la televizor, asta dacă nu ai chef să iei maşina şi să pleci prin împrejurimi. Ori poţi alege să faci ceea ce face un om de la sat - să munceşti. De obicei muncă fizică. Aşa că decât să frec menta, m-am decis să-l ajut pe vărul meu să schimbe ţigla de pe acoperişul unei case. Vărul meu e un constructor autodidact, căutat prin sat, dar face şi astfel de treburi, dacă plata e decentă.
Astfel că în fiecare dimineaţă, la 6 AM, ne înfiinţam la babă acasă pentru muncă.
O chestie faină la sat, e că pe lângă Ziua Bună, primeşti de la oameni, fie că vrei că nu vrei, de băut. Acum să fim sinceri - se bea pe la sate de se stinge. La orice oră din zi sau din noapte. Aşa că începeam ziua cu vreo două doze de rachiu de casă.
Ce am făcut? Păi am înlocuit toţi căpriorii şubrezi sau putreziţi, am lăţuit, pentru că am schimbat sistemul, de la ţigle duble, la un singur rând. Ţiglele sparte sau stricate le aruncam, iar restul le luam la mână şi le aşezam în altă parte a acoperişului, completând cu alte noi lipsurile. Toate chestiile astea ne-au luat cam patru zile.
Începeam munca în principiu pe la şapte dimineaţa şi terminam pe la nouă seara. Pe la 12 când începea căldura cea mare, ne înfiinţam pe vreo terasa şi chinuiam vreo două beri, până spre ora 3-4, când, din nou la muncă. Am prins şi o zi călduroasă rău de tot, nici un pic de vânt şi nici un nor şi trebuie să spun că lucram pe acoperiş deci bătuţi de soare în cap soto. Ziua aia, de atâta stat în soare am prins o durere de cap şi am tremurat ca o frunză toată seara. Mai mult ca sigur că am prins o insolaţie. Dar a fost ok, pentru că a doua zi când m-am trezit, eram ca nou.
În sfârşit să trec la o chestie de toată coma. Deci veneam într-o seară cu văru-meu pe drum şi ne întâlnim cu nişte băieţi de la fabrica de cherestea care ieşeau de la muncă. Ne-am vorbit să luăm două lăzi de bere şi să le dăm gata în parc pentru că şi aşa e era căldură mare. Adun eu banii de la oamenii şi văru-meu zice că vine şi el cu mine să care şi el o ladă. Ajungem la uşa crâşmei, dăm se deschidem uşa, când în faţa noastră se înfiinţează a lui Popelca care zice:
_ Nu puteţi intra in bar.
_ De ce? E închis? întreabă văru-meu.
_ Nu.
_ Atunci?
_ Păi am renovat atăzi şi am pus scaune noi.
_ Da şi? Bravo ţie. Acum hai că vreau să iau nişte bere.
_ Nu puteţi intra fără sacou şi cravată.
_ Ce face măh?
_ Sacoul şi cravata sunt obligatorii.
_ Cine zice? Şi de ce?
_ Păi vreau să fie un bar de lux.
_ Băh pulă. Unde te crezi măh. La Paris? Aici e Cincu. Ai dat cu var pe pereţi şi ai mai mulţi pureci în carpetă decât toţii câinii din sat, iar pe peretele tau de afară se pişă tot satul. Trebuie să fi nesimţit să nu te fi lovit mirosul, iar tu vrei lux şi vrei să-mi pun cravată? Băi Popelca poate vrei să-ţi fut vreo două de să nu te recunoască mă-ta nici după dantură.
_ Hai mă că poţi lua bere din altă parte. Aici nu intră nimeni fără sacou şi cravată.
_ Bine măh, dar dacă crezi că voi mai lăsa bani în luxul tău vreodată, eu zic să te mai gândeşti.

În fine, luăm lăzile de bere din altă parte, iar după trei zile, treceam prin zonă şi Popelca stătea în uşa barului şi se ruga de trei ţigani negri ciumpalaci cu cizme de cauciuc pline de noroi să intre la el să bea ceva - foarte tare.

Cincu/Schenk

Nu mi-e somn aşa că m-am gândit să postez câte ceva despre vacanţa în care am fost.
Deci am fost la Cincu, comună din judeţul Braşov, în general cunoscută doar pentru faptul că găzduieşte cel mai mare poligon de trageri din ţară. Tatăl meu îi auzea pe sovietici cum executau trageri în epocă. Acum americanii şi forţele NATO se înfiinţează pe acolo la aplicaţii militare.
Nu e an în care să nu ajung acolo, iar până la patru ani am fost crescut acolo de bunici.
Voi folosi termeni consacraţi prin zonă, fără să dau explicaţii...
Deşi e comună, îi voi spune sat, că mă enervează termenul de comună. Până în anul 2000, mă duceam acolo, la bunică-mea (Dumnezeu s-o odinhnească). După aceea, vărul meu s-a mutat acolo, văr cu care mă înţeleg cel mai bine dintre toate neamurile mele existente pe acest pământ.
În principiu, Cincu a fost o localitate de saşi si români. Saşii au plecat prin Germania sau s-au prăpădit, locul lor fiind luat treptat de ţigani. Sunt destui ţigani prin sat. În general nu ai treabă cu ei. Mulţi stau în "Ţigănie", dar nu e o regulă. Sunt familii de ţigani pe toate străzile şi mulţi dintre ei se comportă admirabil, au case în toată regula şi muncesc care cum pot. Celor mai nashpa li se spune hingheri şi sunt cei care mai fură. Aştia au case mai din chirpici, bordeie şi nu sunt prea agreaţi nici de alte categorii de ţigani.
Mai sunt "ţiganii de mătase", oameni în toată regula, foarte de treabă care provin din familii mai înstărite şi care au şcoală şi care se înţeleg foarte bine cu românii. Nu fură deloc, sunt ciobani sau cresc multe capre sau vaci. Au gospodării puse la punct şi un loc special în cimitirul satului, faţă de hingheri.
Apoi sunt cortorarii - cei cu bărbi mari şi pălărie - şi ei oameni de treabă, dar nu prea ştiu prea multe despre ei. Stau într-o parte a satului, în care nu am ajuns prea des.
Unguri nu sunt - poate doar două-trei familii.
Ce altceva?
Dacă ajungi în sat, că eşti de acolo sau nu - dai Bună ziua la toţi pe care îi întâlneşti pe stradă. Dacă nu, tot trebuie să o faci pentru că îţi dau oamenii Bună ziua că vrei că nu vrei. Deşi nu ştiu ce ce nu s-ar vrea.
O grămadă de lume pe acolo sunt neamuri într-un fel sau altul cu mine. Uneori mă întreb dacă chiar nu jumătate de sat. Cu toate ăstea nu prea am treabă cu ei, pentru că sunt oameni mai în vârstă care sunt rude mai apropiate cu bunicii şi tatăl meu, etc. Pe jumătate din ei nici nu-i cunosc personal, dar sunt neamuri cu mine, şi dacă mă întâlnesc cu ei pe stradă totul se rezumă la Bună ziua. Pe cealată jumătătate îi cunosc bine, iar cu un sfert din ei, sunt destul de apropiat.
Numele meu de familie este Şandru (specific zonei Făgăraşului şi împrejurimilor), dar dacă cineva vorbeşte de mine prin sat sau de cineva din familie, nu prea mulţi ştiu despre cine e vorba. Dar dacă se spune "a lui Ghihanăs" totul devine foarte clar. Deci eu sunt a lui Ghihanăs, la fel ca toţi verii mei, precum şi alţii care au legătură directă cu familia.
Porecla vine de la un sas (nu ştiu cum se scrie numele lui in germană, dar în română a rămas ca Ghihanăs) care i-a dat unui străbun al meu cadou o haină groasă la fel cum purta el pe vreme de iarnă. Copiii mici de câte ori îl vedeau pe străbunul meu mergând pe stradă strigau către el Ghihanăs. Apoi chestia s-a extins şi la oamenii mari şi aşa a rămas de vreo 200 de ani încoace.

Mai vroiam să scriu ceva, despre ce am făcut pe acolo, zilele în care am fost plecat, dar o voi face în postul viitor.

Persoanlităţi născute în Cincu
Valeriu Branişte (1869-1928), publicist şi om politic, membru de onoare al Academiei Române.
Walter Ziegler (n. 1938), ciclist de performanţă, locuieşte în prezent în Germania.

Am luat poza de pe internet, că aşa cum am spus am fost destul de capsat cât am stat acolo şi am cam uitat de poze, dar pe la toamnă mă duc iar şi voi avea multe poze şi de mai mare calitate.

Biserica Evanghelică, cunoscută mai bine ca Turnul Saşilor, cea mai mare biserică construită într-o localitate săsească


Localizare

Am revenit

M-am reîntors din mica vacanţă pe care am avut-o.
Am fost la Sibiu, dar acolo am stat doar vreo două zile. Cel mai mult mi-am petrecut timpul în Cincu (comună din judeţul Braşov, unde se află şi cel mai mare poligon militar din ţară). Nu am poze decât din Sibiu şi de pe drum, pentru că în Cincu am fost mangă mai tot timpul aşa că pozele au fost ultima mea preocupare :D
Click mai jos pe ceva pentru album.

Sibiu