Deci să vedem. Avem pe masă un scandal mare cu unu' Popoviciu, mare jmecher implicat până în gât în toate părţiile intime ale vieţii de politician din România. Apare şi numele lui Traian Băsescu în acest caz. Nu intru în detalii. Apoi hop ţop şi fiica cea mare prezidenţială este luată în vizor cu sute de mii de euro suspecte iar vreo trei zile numai de asta se vorbeşte pe Tv şi în ziare. Băsescu nu poate să se simtă bine. Ieri îl pune dracu pe Mugur Ciuvică de la Grupul de Investigaţii Politice să facă rost de nişte jmenozeli, jmecherii şi afaceri dubioase ale fratelui preşedintelui - numitul Mircea Băsescu.
Garantat Traian Băsescu nu se simte bine. Unde mai pui că înainte de afacerea cu Popoviciu, mezina familiei, Elena Băsescu era pe prima pagină a ziarelor în legătură cu candidatura ei pentru Parlamentul European mai mult sau mai puţin oportună. Şi nici acolo nu era de bine. Traian Băsescu încă de atunci nu se simţea bine.
Acum să vedem despre chestia cu Becali.
Nişte miliţieni s-au înfiinţat în această dimineaţă, în forţă, la casa lui Gigi Becali (sau Berbecali
În fine ideea e că oamenii lui Becali printre care şi Smărăndescu ar i-ar fi sechestrat apoi pe hoţi pe care i-au ţinut vreo câteva ore undeva.
Apoi vine miliţia şi spune că percheziţiile la casa lui Becali sunt o urmare a unei reclamaţii făcute la sfârşitul lunii ianuarie 2009. Deci hoţii sechestraţi s-au dus la miliţieni şi au făcut reclamaţie împotriva lui Becali.
Deci care e schema?
Toată ţara e conectată la treaba cu Popoviciu, Traian Băsescu, fiica Ioana Băsescu şi sutele ei de mii de euro şi case vândute anterior. Mai trage şi cu ochiul la Elena Băsescu cum performează ea în postura de candidat la Parlamentul European. Apar ieri şi tot felul de dezvăluiri despre afacerile mai puţin ortodoxe la fratelui Mircea Băsescu. Tot clanul băsescian e luat la ţintă şi pe bună dreptate, că e duhoare şi corupţie printre ei drăguţii.
Apoi la cazul lui Becali vedem că cioflingarii ăia au făcut reclamaţie prin 29 ianuarie împotriva lui Becali. Păi frate, suntem în aprilie 2. Aşa se ocupă Miliţia de reclamaţii? Lasă să trecă câteva luni şi deodată îşi aduc aminte şi o pun de descinderi de tip Carabineiri, chiar a doua zi după ce tâmpitul de Mircea Băsescu a dat pe faţă arama întregii familii şi afacerile sale erau scrijelite prin toate ziarele.
Acum ce să zic. Eu dacă aş face reclamaţie la Miliţie, aş aştepta şi aş gândi că dacă nu vin imediat să vadă care e treaba, să o facă în maxim două zile. Dar două luni? Dă-o dracului, că nici eu nu-s tâmpit şi nici nu m-am născut ieri.
Eu îmi tai mâna jos, manual cu fierăstrăul (că e mai încet şi mai dureros) dacă Băsescu nu a dat ordin să se facă o dudă mare ca să fie împoroşcată peste ţară, doar, doar o acoperi tot pocinogul în care e băgată familia prezidenţială şi mai ales mizeria făcută de Mircea Băsescu. Traian cred că îşi rupea pielea de pe cap când l-a auzit pe Mircea cum performa la Tv. Ce mai! Era ca elefantul în magazinul de porţelan. Cred că Mircea Băsescu i-a stricat imaginea lui Traian în zece minute cât i-ar fi luat lui într-un an de zile.
Sigur că tiranu a pus-o de un grup de lucru, cu brainstorming şi precis unu' mai răsărit şi-a adus aminte de reclamaţia nesoluţionată cu privire la Becali şi aşa i-au dat "GO". Că e Becali şi va ieşi circ mare. Presa se va ocupa şi doar doar o va lăsa mai uşor cu clanul prezidenţial. Se mai pierde aroma şi mai trec nişte zile şi cu alte teme de senzaţie pe capul nostru.
Pun pariu pe orice că asta e jmenozeala! Timing perfect şi o reclamaţie veche de două luni care stătea aşa - abia aşteptând să fie folosită.
Hai băh!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu