luni, decembrie 08, 2008

Ce-a făcut criza din voi băh ?

Toată lumea se îndoaie şi se jeluieşte din cauza crizei financiare.
La televizor toată lumea e cu criza financiară şi economică în gură.
Sincer eu mă simt mega-super în criza financiară - nu că m-aş îmbogăţi de urma ei - nici pe departe - haha
Mai mult decât atât cred că această criză e cel mai bun lucru care s-ar fi întâmplat omenirii. Nu ştiu cum e pe afară, dar e minunat în România din acest punct de vedere.
Se ştie că totul a început cu criza creditelor, iar creditele au devenit modul de viaţă al românilor care majoritatea au început să-şi facă credite pentru orice - pentru ultimul model de telefon fitzos, ultimul model de SUV, BMW, Mercedesuri, vile în pula mea ştie ce cartier devenit peste noapte de fitze şi după cum zice Mircea Badea în cele mai jegoase şi inaccesibile locuri. Şi astfel prostimea s-a îndatorat la bănci pe zeci de ani de zile, chit că după ce plătea rata lunară la bancă de îşi lua şi pielea de pe el, nu mai avea bani de nici o picătură de benzină pentru bolidul din faţa blocului, care în mod normal e maşină de milionar.
Cum funcţionează logica mea - dacă aş sta la bloc la etajul 3 acolo la dracu printre blocuri cu tomberonul de gunoi de dă pe afară şi aş avea un BMW Z4 Coupe în parcare, pe cuvânt că mi-ar fi ruşine. Ruşine de mine. În sensul că e evident că m-am îndatorat pe vecie să-mi iau o maşină din aia, iar eu tot la bloc stau. Pe sistemul- dacă am dat kilograme de euro pe o aşa maşină, logic ar trebui să stau oriunde numai în bloc construit de Ceauşescu cu tencuiala căzută NU.
Nu degeaba în afară când vezi astfel de maşini, ele stau de obicei în faţa unei vile cu o proprietate mare în jur. Că altfel se vede că eşti rupt în fund şi n-ai nici capac de budă în baie şi tu ai şi o maşină de asta. E clar ca bună ziua, deşi îi vezi pe astfel de indivizi de se cred pe altă lume şi cu o atitudine de mare mahăr, iar dacă scorojeşti suprafaţa ajungi să afli că-i aşteaptă mămica acasă cu supă de tăiţei într-o oală ciobită, într-un cartier de la marginea oraşului de ajungi la bloc doar prin noroaie.
Aşa e mentalitatea în România, unde snobismul a ajuns la cote atât de alarmante, încât regimente de oameni acum nu mai au bani nici pentru rata la bancă pentru telefonul "ca a lui Mutu", de altfel cu cartelă pre-pay neîncărcată de luni bune, telefon pentru care şi-au distrus viaţa devenind datori vânduţi.
Eu ca nedator la nici o bancă şi credit free şi doritor să rămân aşa pentru restul vieţii, nu pot să am nici un fel de compasiune pentru aceşti oameni. Domnia se plăteşte. Capul face, capul trage. Ţi-ai făcut-o cu mâna ta, descurcă-te că mi-aduc aminte cum eram privit cu dispreţ de voi că nu strălucea nimic cumpărat de la Milano şi Londra pe mine şi că sunt atât de decent să nu dau mai mult de 200 de lei pe un telefon mobil. Pentru că viaţa mea nu s-a schimbat deloc în urma crizei, dar a voastră foarte mult.
Şi afară pot să zic că se făceau excese financiare şi lumea a ajuns mult prea ahtiată după valori şi lux, dar acolo măcar ştiu că criza îi va aduce pe oameni cu piciorele pe pământ, măcar pentru o perioadă. În România nu sunt atât de sigur.


duminică, decembrie 07, 2008

Mozilla Firefox 3.1

A apărut versiunea ultimă a browserului de la Mozilla şi anume Firefox 3.1, care de fapt e încă în Beta - de fapt a 6 variantă de Beta. La mine fucţionează destul de bine şi probabil l-aş folosi dacă mi-ar place Firefox. Dar nu-mi place!

Click logo pentru a descărca şi alege sistemul de operare pe care îl foloseşti şi limba în care vrei - există şi română


Uite un print-screen



sâmbătă, decembrie 06, 2008

Moş Nicolae




vineri, decembrie 05, 2008

Eşti stresat şi nervos...?

Dacă da, atunci varsă-ţi nervii pe jigodia verde şi calmează-te.

Click




Descărcare de pe YouTube

Dacă ai ajuns la acest post, poate vrei să citeşti inainte Descărcare de pe YouTube - partea 2. E mult mai uşor şi mai simplu.


Pentru că ajung pe blog ceva oameni care caută cum să descarce de pe YouTube, m-am gândit să nu ignor chestiunea.
Tot ce trebuie să faci e sa instalezi Orbit Downloader. Click pe Imagine pentru a descarca programul



În principiu acest program descarcă orice video de pe orice site chiar dacă e embed, plus mp3 sau alte formate, de pe myspace sau orice site care îţi permite să asculţi dar să nu descarci, în plus fiind şi un manager de download în sensul clasic.
Există şi excepţii cum ar fi Trilulilu, de exemplu. Dacă vrei sa descarci de pe Trilulilu click aici.
Nu intru în detalii despre Orbit Downloader că presupun că dacă alegi să îl instalezi eşti atât de deştept să citeşti nişte instrucţiuni sau chiar să te prinzi cum funcţionează.

PS: La descărcarea de pe YouTube ar fi bine să iei în considerare problema descrisă aici. Din experienţă proprie, uneori se aplică uneori nu. Depinde ce noroc ai!

PS: Dacă vrei ceva rapid, eficient, fără a instala vreun program care recunosc, pe cât de eficient pe atât de greu de manevrat uneori, atunci vizitează keepvid.com şi poţi să ai clipul descărcat în câteva secunde, fiind rezolvată şi problema noii codări a fişierelor FLV de la YouTube, serviciul descărcând în mp4 video file.


joi, decembrie 04, 2008

Sindromul "Fătuca de la TV"

"Eşti tânără, frumoasă şi cu doar doi neuroni, din care unul este în comă profundă? Dacă răspunsul tău este DA atunci e un loc şi pentru tine în televiziune. Nu uita că trebuie să-ţi deschizi şi picioarele dacă vrei postul instantaneu."

Săracul Adi Despot după ce s-a întrebat dacă e beată, la sfârşit n-a mai rezistat.




Okidoki.ro

A apărut un motor de căutare românesc - lansat la 1 decembrie sub denumirea de okidoki. Din câte am înţeles, chestia este lansată de MediaPro adică de duda care se ocupă de ProTv şi alte minunăţii din reţeaua respectivă. Guru grupului, Adrian Sârbu zice că motorul se vrea un concurent pentru Google pe plan local - lucru care mi se pare amuzant. Probabil va prinde la ăia care nu ştiu o boabă de engleză şi se mulţumesc să navigheze doar pe paginile mioritice. Eu unul aş înnebuni fiind atât de limitat. O fi el Google.ro setat la mine, dar îţi dă rezultate de pe întreg web-ul, şi ai opţiunea pentru pagini din România atunci când vrei. Ma îndoiesc că cineva în viitor va putea să întreacă crawlerii şi spiderii de la Google şi deocamdată Okidoki ăsta îţi dă doar pagini în .ro şi majoritatea celor care navighează pe internet sunt tineri şi ăştia ştiu engleză. Imaginează-ţi pitzipoanca de dă search pe hi 5 şi în schimb primeşte anunţuri imobiliare şi nici un profil de cocalar (chiar am încercat - adică search-ul, nu să devin cocalar pe hi5 - să nu facem confuzii prosteşti :).
Deci am mari îndoieli - in fine treaba lor. Mulţi şi-au propus să concureze cu Google, şi mai mulţi şi-au pierdut dinţii în praf. Dar dacă e pe plan local, atunci la cât ma mulţi utilizatori fără cunoştiinţe de limba engleză, că altfel nu văd...şi ce naiba să zic altceva? Păi nu?
Okidoki atunci. Mă bucur că ai înţeles dragă cetetorule ;)

În fine click imagine pentru Okidoki.ro



PS. Dacă ajungi pe acolo şi ai un site sau blog, adaugă-l că nu strică ;)


miercuri, decembrie 03, 2008

Zeitgeist

De văzut şi luat aminte

Zeitgeist - The Movie -1-



Zeitgeist - Addendum -2-


The Zeitgeist Movement: Orientation Presentation -3-



marți, decembrie 02, 2008

Wrong page

Am observat de ceva vreme, că unele indexări ale Google cu privire la blogul meu, conţin texte pe care nu le-am scris niciodată. Uneori e dat linkul blogului meu cu un text total străin mie şi site-ului. Eu nu am observat şi mi-a fost atrasă atenţia că textele proveneau de la conţinutul blog-roll-ului, pentru că aveam setată opţiunea de relevare a primului paragraf al fiecărui blog din listă. Scriu asta pentru că am observat că ajung pe pagină o grămadă de oameni care caută ceea ce eu nu am...aşa că am scos textele înşelătoare din blog-roll. Cu paginile indexate deja în această formă nu mai am ce face...asta e.

PS. Îţi dai seama dacă eram blogger jmecher şi ahtiat după trafic, tăceam dreak din gură şi băgam o mie de miliarde de bloguri în listă şi mă durea în 14-ele curului că voi vă pierdeţi timpul în timp ce îmi băgaţi mie trafic.
Aşa că puţină apreciere :D


Ziua portocalie

Un ziar pe care l-am apreciat pentru seriozitate şi imparţialitate şi pe care l-am citit în fiecare zi de ani buni încoace, după plecare lui Sorin Roşca Stănescu, a subcombat lamentabil sub dominaţia puterii portocalii, devenind doar o altă fiţuică prezidenţială şi PDL -istă, înscriindu-se în aceaşi categorie cu deja cunoscutele Evenimentul Zilei şi Cotidianul. Lingăul care a devenit şef peste publicaţia ZIUA este acest tzigan soios din poză, pe numele său Mihai Palsu - a se citi Pâlşu - sau pe mă-sa, daca are aşa ceva - cu scriitură la comandă şi iubitor de parale marca Sorin Ovidiu Vântu, acest mare ţepuitor al ţării, cel care a sărăcit, îmbogăţindu-se pe sine, milioane de români cu FNI-ul său.






luni, decembrie 01, 2008

Coji de portocale

S-a încheiat şi votul lu' peşte prăjit şi am să spun din start că am fost să votez, dar am tras de mine la greu. Şi voi mai spune şi cu cine am votat - am votat cu PNL. Am pus ştampila pe PNL fără treabă cu uninominalul şi cine mama dreak e catindat la mine în colegiu, că habar nu am, nu am avut şi nici acum nu ştiu - îţi dai seama că nu am stat eu să citesc nume de pe foaia de vot. Am căutat căsuţa corespunzătoare şi am executat.
De ce am ştampilat PNL? Că d-aia, că nu au fost atât de catastrofali ca celelate guvernări, că mai au în partid oameni cât de cât normali, că Tăriceanu se comportă mai serios şi nu execută clovnării ca Geoană (câteodată) şi Stolojan (tot timpul, dar tot timpul) şi în mod special să fiu anti-Băsescu, sentiment care cred că s-a înscris chiar în codul meu genetic. Deci ăsta e motivul pentru care mi-am mişcat fizicu' pe mizeria asta de vreme. Liberalii sunt cei porcăiţi, înjuraţi, terfeliţi, ameninţaţi, şantajaţi şi hărţuiţi de marinar şi de partidul lui de portocale oxidate, în care nici una nu e demnă de a fi înghiţită sau măcar privită.

Rezultatele sunt cam aşa

PSD-PC 36,5%
PDL 30,6 %
PNL 20,4%
UDMR 6,7%


Am prestat la Tv şi am şi ascultat ce au avut de zis fiecare din cele trei partide. De departe cel mai minunat a fost Boc, acest hopa-mitică a ridicolului uman care în loc să-şi asume ca un lider înfrângerea partidului (că asta s-a întâmplat) a prezentat triumfalist victoria dreptei în România. Deci pe lângă că s-a afiliat dreptei a luat şi scorul PNL-ului, l-a adăugat celui obţinut de mizeria oranj şi constantând că PNL se revendică şi el ca partid de dreapta, a făcut un ghiveci cu efect final - dreapta a câştigat alegerile şi deci ce bine ne-am descurcat noi. Nu a mai contat că PNL era văzut ca duşmanul de moarte care trebuia distrus şi Tăriceanu eliminat cu orice preţ. Nu au mai contat toate vorbele grele şi mizeriile aruncate spre liberali în ultimii doi ani. Suntem fraţii de dreapta.
Să nu mai intru în detalii privind faptul că PD-ul se ţinea un partid de stânga şi cânta internaţionala socialistă cu mâna pe piept, iar alipit de Băsescu căcănezei lui Stolojan a devenit şi Liberal pe lângă Democrat. A devenit mai de dreapta decât dreapta dreptelor. PDL nu e nimic, e o clică infectă din cei mai mari corupţi ai ţării adunaţi la un loc de cel mai mare tupeist, nesimţit şi gunoi a ţării - Traian Băsescu.
Rezultatul votului a mai adus sfârşitul lui Stolojan, acest sinistru depresiv, anunţător de catindatură în chiloţi, îmbolnăvit subit pentru a sublinia latura umană prefabricată a căpitanului peste gradele de alcool. Dacă nu va avea sclipiri de geniu însoţite de prostia şi pasivitatea celorlalţi, atunci este un om terminat din punct de vedere politic şi liber să se întoarcă din grota sinistră care l-a ejectat în lume, că mă îndoiesc că vreo fiinţă umană putea da naştere unei asemenea abominaţii scabroase.
Referitor la PSD şi PNL - sper să aibă decenţa pentru a se alătura în a alcătui o majoritate, pentru că una va trebui să ia naştere. Din punctul meu de vedere PNL-ul dacă întoarce ochii spre PDL pentru această majoritate, atunci am terminat cu ei definitiv şi ireparabil. Ar fi ca şi cum te-ai duce şi ţi-ai da limbi cu cel care te-a scuipat timp de doi ani zile în fiecare zi. Iar PNL poate ar trebui să priceapă că o mare parte a electoratului său este anti-băsescian până în măduva oaselor, iar o eventuală asociere cu partidul portocaliu l-ar distruge din perspectiva alegerilor de peste patru ani. Sau poate nu, dacă mizeria de la Cotroceni va fi zburată la alegerile prezidenţiale de anul viitor, ceea ce sper şi probabil că se va întâmpla. Oricum o asemena acţiune va fi împotriva proprilor votanţi, iar unele afirmaţii din anturajul liberalilor mă înfioară, în sensul că unele din cerinţele lor nu vor fi acceptate niciodată de PSD, dar foarte repede şi pe colţul mesei de Băsescu care va vrea să împingă PDL-ul la guvernare cu orice preţ pentru a avea un spate pentru alegerile prezidenţiale. Că în aceste condiţii liberalii vor fi înjunghiaţi în spate de către navigator nu e nici o îndoială şi doar o chestiune de timp.
De aceea în viziunea mea lucrurile sunt simple - PNL şi PSD = Alianţă = Eliminarea lui Băsescu şi scăparea ţării de cea mai oribilă creatură. Asta ar trebui să fie în capul lor. Ălea cu guvernarea, plan economic, salarii mărite şi alte caterinci de pun botul unii, se rezolvă cumva dă-le dreak.
Dar nu poţi să ai încredere în nimeni...


sâmbătă, noiembrie 29, 2008

Şi Clujul...?

Stau şi observ că Emil Boc, care este lingăul principal şi repetacul cel mai precis al lui Băsescu în toate cele, se vântură pe la televiziuni la talk-showuri, face declaraţii de presă pe teme electorale, ţine conferinţe de presă şi alte dude care fac parte din preocupările unui politruc. De la Mircea Badea din emisiune am aflat că pierde timpul şi la sala de forţă, în special noptea pe la 12.00.
Pentru ca toate aceste apucături se aibă loc, Boc se află în Bucureşti. Mai tot timpul Boc se află în Bucureşti, alături de ceilalţi ţopârlani portocalii. Şi e pe acolo de o grămadă de timp. Ori eu ştiu foarte sigur că Emil Boc este primarul ales al municipiului Cluj-Napoca. Poate se găseşte unul mai deştept decât mine să-mi explice ce face un primar atât de multă vreme departe de scaunul şi funcţia cu care a fost însărcinat de cetăţeni? Şi cine anume şi cum se conduce oraşul, mai ales că unele însărcinări (multe) pot fi exercitate doar de primar. Omul pare nu a avea nici o greaţă. Un primar al unui oraş, care locuieşte în alt oraş, la sute de kilometri distanţă şi care are cu totul alte preocupări. Probabil sunt singurul care îşi mai aminteşte că dobitocul ăsta e primar.
Minunat.


Diverse treburi

Asta-i melodia care nu-mi mai iese din cap in ultima vreme. Da şi eu îs prost că o ascult mereu...
M-am jucat oleacă cu o aplicaţie de design playere - să arate şi ăstea diferit faţă de cele standard de pe YouTube, deşi videoclipul este chiar de pe YouTube. În fine, ocupaţii de weekend...




joi, noiembrie 27, 2008