miercuri, iulie 01, 2009

Jurământ

Vreau să anunţ că am intrat azi din plin în logica unei campanii anti-portocalii, anti-băsesciene şi anti-pedeliste.
Nu susţin nici un alt partid, nici PSD şi nici PNL - care mi se par la fel de greţoase. Poate nu chiar atât de mult ca PDL-ul pe care îl consider că a adunat spuma tuturor gunoaielor şi a nesimţirii din ţară. Şi în fine PDL se află la conducere. De aceea anunţ că voi face tot ce îmi stă în putinţă să contribui aşa cum pot eu cu mijloacele mele modeste la distrugerea acestui partid sau măcar înlăturarea lui de la cârma patriei.

Jurământ!

Jur să mă folosesc de toate mijloace neortodoxe, jignitoare şi diabolice ca să lovesc în membrii acestui partid. Jur să utilizez metode murdare, josnice şi lovituri sub centură pentru a batjocori acest partid şi pe cei care îl conduc.
Mă voi amuza de aspectul fizic al PDL-iştilor, voi face colaje jignitoare în Photoshop cu meclele şi corpurile lor, unele chiar pornografice în care să înfăţişez relaţii nesănătoase şi nenaturale între membrii acestei formaţiuni. Jur să iau în derâdere orice iniţiativă, declaraţie sau acţiune a membrilor PDL - şi să îmi bat joc de familiile şi de toate neamurile lor.

Aşa să-mi ajute Dumnezeu

Pentru că după cum spunea odată mai demult un macaronar mafiot - "Scopul scuză mijloacele"


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu