Astăzi veneam agale pe centru de la nişte treburi. Ochesc un chioşc de ziare şi alte mărunţişuri. Intru.
- Bună ziua.
- Bună ziua.
- Daţi-mi vă rog două pachete de Winston.
- Da. Sigur. 12 lei şi 20 de bani.
Scot banii, îi pun pe tejghea şi dau să iau ţigările. Doamna pune mâna pe ele şi le trage spre ea.
- Se poate să le desfac ca să iau folia de staniol din ele?
- HUH? Ce să faceţi?
Eu auzisem ce zise, dar parcă eram plesnit în cap şi nu-mi venea a crede, aşa că eram sigur că e ceva neregulă cu mine.
- Folia de staniol din pachete. Îmi trebuie.
Mai plesnit decât înainte şi blocat, bângui cu ochii mari şi dând din cap a mirare.
- Mda.
Adică s-o văd şi pe asta şi să am toate senzaţiile violării mărfii cumpărate de mine, plus că nişte amintiri din ăstea nu strică.
Doamna vânzătoare începe să-mi devoreze pachetele de ţigări, încurcându-se în banda de nylon care nu se dădea dezlipită. În tot acest timp mă gândeam că probabil o fi vreo promoţie babană a ăstora de la Winston şi pe folii se afla vreun cod care etc, etc sau foliile trebuiau păstrate şi adunate până la un anumit număr... mă rog ca la promoţii. Şi evitam să mă uit la doamna care devora flămândă marfa mea.
- Gata. Mulţumesc.
Şi îmi întinde pachetele răvăşite, cu ţigările încălecate una peste alta şi cu capacele de carton date pe spate.
Cuvântul "mulţumesc" pentru primirea a ceea ce cerusem - mi se oprise în gâtlej şi nu vroia să iasă. Mă întoc pe căcâie şi ies fără nici un cuvânt.
Pe stradă încep să-mi revin din uimire şi încep mă torturez oleacă de ce nu am avut prezenţa de spirit să cer o reducere de un leu pentru fiecare pachet violat, maltratat şi deranjat. La urma urmei nu plătisem ca să mi se umble prin marfa nouă. Dar nu sunt cioban. Treacă de la mine!
Totuşi mă bucurasem că nu luasem vreun salam din ălă de promoţie cu inele şi lanţuri de aur ca să aud "Pot să-mi bag mâinile în salamul dumneavoastră că poate am noroc de vreo bijuterie"
- Bună ziua.
- Bună ziua.
- Daţi-mi vă rog două pachete de Winston.
- Da. Sigur. 12 lei şi 20 de bani.
Scot banii, îi pun pe tejghea şi dau să iau ţigările. Doamna pune mâna pe ele şi le trage spre ea.
- Se poate să le desfac ca să iau folia de staniol din ele?
- HUH? Ce să faceţi?
Eu auzisem ce zise, dar parcă eram plesnit în cap şi nu-mi venea a crede, aşa că eram sigur că e ceva neregulă cu mine.
- Folia de staniol din pachete. Îmi trebuie.
Mai plesnit decât înainte şi blocat, bângui cu ochii mari şi dând din cap a mirare.
- Mda.
Adică s-o văd şi pe asta şi să am toate senzaţiile violării mărfii cumpărate de mine, plus că nişte amintiri din ăstea nu strică.
Doamna vânzătoare începe să-mi devoreze pachetele de ţigări, încurcându-se în banda de nylon care nu se dădea dezlipită. În tot acest timp mă gândeam că probabil o fi vreo promoţie babană a ăstora de la Winston şi pe folii se afla vreun cod care etc, etc sau foliile trebuiau păstrate şi adunate până la un anumit număr... mă rog ca la promoţii. Şi evitam să mă uit la doamna care devora flămândă marfa mea.
- Gata. Mulţumesc.
Şi îmi întinde pachetele răvăşite, cu ţigările încălecate una peste alta şi cu capacele de carton date pe spate.
Cuvântul "mulţumesc" pentru primirea a ceea ce cerusem - mi se oprise în gâtlej şi nu vroia să iasă. Mă întoc pe căcâie şi ies fără nici un cuvânt.
Pe stradă încep să-mi revin din uimire şi încep mă torturez oleacă de ce nu am avut prezenţa de spirit să cer o reducere de un leu pentru fiecare pachet violat, maltratat şi deranjat. La urma urmei nu plătisem ca să mi se umble prin marfa nouă. Dar nu sunt cioban. Treacă de la mine!
Totuşi mă bucurasem că nu luasem vreun salam din ălă de promoţie cu inele şi lanţuri de aur ca să aud "Pot să-mi bag mâinile în salamul dumneavoastră că poate am noroc de vreo bijuterie"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu