De pe la Marea Neagră

Turneul preşedintelui Traian Băsescu din aceste zile prin Kiev, Chişinău, Baku, Tbilisi şi Ankara, pe lângă abordarea problemei georgiene, care cu siguranţă nu va duce la nici un rezultat concret, va încerca să identifice şi unele soluţii comune pentru securitatea la Marea Neagră, o temă preferată a domniei sale pe care o aruncă în luptă pe unde apucă, mai ales că în cazul altor abordări nu are ce să fac sau ce să spună pentru a avea un efect pe scena politică internaţională. Ceea ce nu a prins domnul preşedinte este că nici în cazul problemei Mării Negre nu are nici o influenţă şi nici un cuvânt de spus. La începutul mandatului său, Băsescu avea o frază preferată – numind Marea Neagră ca fiind un lac rusesc, expresie intrată în limbajul popular. Domnia sa se arăta încrezător că va putea schimba această stare de fapt, pentru ca România să se manifeste mai activ şi mai pregnant în această zonă.
Ideile preşedintelui, de altfel lăudabile dar inutile în contextul actual au ajuns şi până la urechilor mai marilor de la Kremlin, care nu s-au supărat deloc, dar cu prima ocazie s-au încordat militar şi au convins şi minţiile cele mai sceptice că Marea Neagră este de fapt o proprietate aproape rusească. Absolut nimeni nu poate mişca în zonă fără aprobare de la Moscova şi mai ales nimeni nu mişcă pe traseele resurselor energetice.
Spun o proprietate aproape rusească deoarece Marea Neagră este mai mult o afacere ruso-turcă, stabilită în 1936 prin Tratatul de la Montreux care stabileşte că nimeni nu poate trece prin strâmtorile Dardanele şi Bosfor fără aprobarea expresă a Ankarei.
Se poate spune fără nici un dubiu că Moscova deţine puterea la Marea Neagră, iar Turcia, cheile care valorifică puterea rusească. Restul statelor riverane Mării Negre nu au prea au altceva de făcut decât să tacă şi să accepte situaţia, iar dacă aleg să nu tacă, atunci cu siguranţă nimeni nu le va băga în seamă. Dacă devin mai agresive atunci va veni o scatoalcă de la Moscova care le va aşeza la locul lor. Bulgaria a înţeles acest lucru şi joacă după reguliile Kremlinului. Ucraina se zbate zadarnic pentru a ieşi de sub influenţă rusă şi cu cât o face mai mult cu atât se prinde mai tare. Georgia învaţă pe pielea ei în aceste zile cum e să calci pe coadă monstrul rusesc.
România a organizat în iunie 2006, forumul Mării Negre pentru Dialog şi Parteneriat, o iniţiativă lăudabilă, dar fără rezultate. Rusia a făcut doar act de prezenţă, iar toate lucrurile discutate în cadrul dezbaterilor au trecut pe lângă ea ca o adiere de vânt care nu a avut darul a deranja nici o clipă. Nici celelate state riverane Mării Negre nu s-au arătat prea entuziasmate de reuniune, semn că ştiu prea bine cum stau lucrurile şi trebuie să fi destul de dezaxat să superi Rusia. Atunci Moscova a refuzat să semneze documentul final al reuniunii, iar o recentă declaraţie a Ministrului rus de Externe punctează foarte clar cum stau lucrurile – „Iniţiativele româneşti la Marea Neagră sunt bune, doar pentru a fi contracarate”.
Un lucru este cert – disoluţia sovietică nu a avut loc anarhic. Trupele ruseşti au rămas în punctele cheie ale Mării Negre. Astfel au apărut premisele pentru conflictele îngheţate din zonă, iar oricine va ameninţa stăpânirea Moscovei va avea de a face cu armata Federaţiei Ruse. Întrebaţi Georgia cum stă treaba.